Lucrători cu absolutul
Nu există, Simm, poeți în adevăratul
sens al Cuvântului,
ci doar lucrători cu Transcendentul,
în spirit și-n duh!
Fluturi multicolori liberi prin văzduh,
poemele lumii zboară buimace,
de la Facerea lumii încoace...
Importantă, Simm, e măiestria
cu care capturăm fluturii și le orientăm
zborul, dorul și fiorul,
ordinea în care le orânduim startul,
modul în care le asortăm culorile cu Florile
Binelui și Răului,
într-un fel de Ikebana cu fluturi,
rezistența în față Infinitului și Hăului,
împăcarea Absolutului cu Vidul,
Reprezentativului cu Insipidul,
împăcarea sufletului tău cald, dar șovăitor, cu
sufletu-ți, cireș înflorit de zăpezile
venite prea devreme, Doamne!,
în contul iernii viitoare...
Important e, Simm, cum împaci nădejdea
cu desnădejdea și iubirea augustină
cu erotica lumii moderne...
Nu există, Simm, poeți în adevăratul
sens al Cuvântului,
ci doar lucrători cu Transcendentul
un fel de colecționari de fluturi, de culori,
de arome, de sensuri și zboruri,
de ordini dezordonate și de dezordini ordonate,
de exasperări posibile și imposibile,
de tot ce-a pulverizat și polenizat Dumnezeu în văzduh,
de la Facerea Lumii încoace,
sub cerurile Patriei
sub care poezia nu va muri niciodată!
poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre poezie
- poezii despre zbor
- poezii despre fluturi
- poezii despre flori
- poezii despre culori
- poezii despre zăpadă
- poezii despre suflet
- poezii despre religie
- poezii despre prăpăstii
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.