Vino, primăvară!
Fii tare, primăvară, te luptă cu putere
Și nu lăsa ca iarna să-și facă a ei vrere.
Trecută-i este vremea, e palidă, slăbită,
Cojoacele s-au rupt, de babe-i părăsită.
Să nu te dai bătută, hai, nu mai fi timidă,
Un val de vreme rece ar vrea să mai întindă,
Dar soarele-ți trimite mănunchiul lui de suliți,
Copiii râd la poartă, se bucură pe uliți.
Îți stă mereu în cale, te-mpiedică să vii.
Prea mult n-o să reziste, se duce pe pustii.
E rece, nemiloasă, așa îi este felul,
Să nu te întristezi, îi sună clopoțelul.
Cu ultime puteri încearc-o răbufnire,
Se chinuie-n zadar, e ultima zvâcnire,
Nu are altă șansă, plecând îi pare rău,
Hai, vino primăvară, acum e rândul tău!
poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre tristețe, poezii despre râs, poezii despre primăvară, poezii despre iarnă, poezii despre copilărie sau poezii despre bucurie
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.