Iubesc, Simm, potrivirea noastră poetică
Mă întreb când s-a mutat poezia
din sângele meu, în sângele tău,
legănare poetică în oglindă
și versuri ce stau să se-aprindă,
în era-nfloririi,
preludii de orgă, care-și cer dreptul legitim
al amăgirii,
feerie gustată în doi,
trifoiul visează,
visează la patru foi
exasperare a metaforei,
care nu-și mai încape în viață...
Transcendent și stare magnetică,
iubesc, Simm, potrivirea noastră poetică...
Vîrtej unic, poemele noastre,
unul în celălalt, cântă, cântă duios,
dincolo de om, dincolo de temperatura vieții,
dincolo de roua dimineții,
profetică, frenetică, magnetică...
Iubesc, Simm, potrivirea noastră poetică
și căderea-ți estetică
în poezie...
Lie Ciocârlie...
poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.