De Profundis Clamavi
Strig, mila ta să-mi dărui tu, singura-mi iubire,
Din negre-adâncuri unde-mi stă inima pustie;
Trist univers e-acesta cu zarea plumburie,
În care-noată, noaptea, orori și-afurisite;
Cad, șase luni, din soare sleite raze sure,
Și, șase, stă pământul în noapte grea de smoală;
E-o țară decât țărmuri polare mult mai goală;
- Nici vietăți, nici râuri, nici iarbă, nici pădure!
Mai groaznic chin nu știe sărmana omenire
Decât cruzimea rece din înghețatul soare
Și noaptea, ca un Haos, căzută peste fire;
Râvnesc la soarta vitei ticăloșite, care
Să se cufunde-n somnul dobitocesc e-n stare,
Atât de-ncet vrea timpul din ghem să se deșire!
sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre noapte
- poezii despre tristețe
- poezii despre somn
- poezii despre râuri
- poezii despre păduri
- poezii despre iubire
- poezii despre inimă
- poezii despre cadouri
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.