Cuvinte
Cuvântul omului, magnific, imens
care se îndoiește ca o fiară, ca o stâncă, precum o pădure.
Cuvântul ascuns, trădat
care gândește, care întreabă, care blestemă
care cedează, provoacă și atacă.
Cuvântul necioplit
care scapă cu ură.
Cuvântul gol, care e negat
fragil, care doare, înecat, prefăcut în verb
în cântec, în plâns
de frunziș, de ploaie, de râu, de păsări.
De mamă care iartă, îmbrățișează și luptă
de adevăr, de copil care zboară, de pasăre.
poezie de Juan Calero Rodriguez, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre păsări
- poezii despre cuvinte
- poezii despre zbor
- poezii despre verb
- poezii despre trădare
- poezii despre stânci
- poezii despre râuri
- poezii despre păduri
- poezii despre plâns
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.