O urmare la «Învelișul trandafirului»
Scrisă pentru Madame Riccard
Bogat era spațiul de ele, mereu mai pline și mai sătule,
durabile roze: și deodată se risipesc,
poate-ntr-o seară. Căderea decisă-a petalelor
sună pe muchea căminului ca niște-aplauze-ncete.
Timpul aplaudă, ce le-a ucis atât de duios?
S-au apărat oare destul, ele ce prea devreme ne lasă?
Uite, cele mai roșii s-au înroșit până la negru
și cele mai palide au trecut prin orice paloare.
Și-acum: viața lor de apoi începe-ntre foile cărților,
invincibil parfum sălășluiește-n sertarul din scrin,
pătrunde-n vreun lucru ce ne slujește,
strecoară-n batistele împăturite
ceea ce-n trandafiri ne-a mișcat și-n ei a căzut în adânc.
poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Dedicații, traducere de Maria Banuș
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre trandafiri
- poezii despre roșu
- poezii despre viață
- poezii despre timp
- poezii despre superlative
- poezii despre spațiu și timp
- poezii despre seară
- poezii despre roz
- poezii despre negru
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.