Muzica

Domnului Lorenz Lehr

Aceea care doarme... ca la neprihănita-i deşteptare
să fie atât de trează că noi cu toţii adormim
năuciţi de a ei trezie... O spăimântare!
Loveşte pământul: răsună surd, gloduros,
înfundat şi-mbrobodit cu scopurile noastre.
Loveşte steaua: ţi se dezvăluie uluitoare!

Loveşte steaua: cifrele nevăzute
se împlinesc; cu ajutorul atomilor
se înmulţesc în spaţiu. Sunetele iradiază.
Şi ceea ce-i aici ureche pentru
plinul lor val de val,
undeva-i de asemenea ochi: aceste domuri
se boltesc undeva în Ideal.

Undeva muzica dăinuie, cum undeva
lumina asta o auzi ca un zvon depărtat...
Doar pentru simţurile noastre toate sunt
aşa, despărţite... Şi între două unduiri
se-nvolbă nerostit Prisosul... Ce-a lunecat
în fructe? În circuitul gustului ni se destăinuie
preţul lui? Ce ne împărtăşeşte o mireasmă ce-adie?
(Orice am face, cu fiecare pas,
înnoim a descoperirii solie.)

Muzică: tu, apă-a talerului
fântânii noastre, tu, rază care cazi,
tu, sunet ce-oglindeşte, tu,
fericit deşteptată sub gheara deşteptării,
tu, linişte pur împlinită prin harul revărsării,
tu, mai mult decât noi înşine... de orice «la ce foloseşte»
eliberată...

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Dedicaţii, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!