Sonetul XXVI
Țipătul păsării, cât de adânc ne scurmă...
Un țipăt oarecare odată creat.
Copiii chiar, pe-afară ce se-nturmă,
cum strigă surzi la strigătul curat:
strigă-ntâmplarea. În largul interspațiilor lumii
(unde pătrunde teafărul, pilduitor
țipăt de pasăre ca oamenii în visurile lor)
și-nfig ei icurile cârâiturilor.
Vai, unde suntem? Liberi, tot mai supuși vâltorii
ca zmeii smulși din mâini, de hârtie balauri
gonim în zbor prea scund cu-a râsului mantie
zdrențuită de vânt. Rânduie zbierătorii
Zeule-Cântec! Ca ei volburați să învie
purtându-și, torent, lira și tâmpla cu lauri.
poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre păsări
- poezii despre vânt
- poezii despre visare
- poezii despre râs
- poezii despre mâini
- poezii despre libertate
- poezii despre hârtie
- poezii despre curățenie
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.