Sonetul XIII
Să fugi de bun rămas, precum ar fi
în urma ta, cum e sfârșita iarnă;
căci printre ierni sunt ierni: nu poți sfârși
iernând; deasupra inima-ți aștearnă!...
Să mori cu Euridice-n veci, și cântă
slăvind; coboară-n așternut cleștar;
cu cei ce pier în haos mi te-mplântă
și-n freamăt sfarmă-al cupei sunet rar!
Să fii, deși părtaș al neființei,
al eului temei statornicit,
deplin plinind ce-o dată-i dat ființei;
Tot ce-a fost mut și orb în rostul folosit,
belșugul firii grămădit pe-un umăr
râzând l-apropie, călcând tot ce e număr.
poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.