Sonetul I
Suflu, nevăzută poezie!
Fără preget, propriei ființe-n jur;
preschimb al luminilor. Dârză tărie
mă-nfiripă ritmul mai pur.
Singur talaz dintr-o mare
înșiruită, fiind
cea mai măruntă, în care
lumea cuprind.
Câte din largile spații erau
în adâncul meu? Vreo boare
asemeni cu-al meu fecior...
Cândva, tu știi, văzduh, se rosteau
bolți multe. Voi creșteați ușoare
netede coji, frunze vorbelor.
poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre superlative, poezii despre ritm, poezii despre promisiuni, poezii despre poezie, poezii despre lumină sau poezii despre frunze
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.