Sonetul XVI
Prietene, deci, tu ești singuratec...
Noi vorbe și semne le-mpărtășim,
treptat lumea prindem să ne-o însușim:
doar chipul ei, poate, și slab și sălbatec.
Mireasma, cine cu-n deget o zvântă?
Puteri ne pândesc, cum tainice oști.
Și multe le simți... Pe morți îi cunoști.
Descântecul însă cum te-nspăimântă!
Îndurăm împreună; punți ne unesc:
Frânturi un întreg ne par, îndeajuns...
Mi-i greu să te-ajut. Deci nu mă sădi
În inima ta. Prea iute-ar rodi.
A zeului mână o port, o cârmesc:
Aci! Iată, Esau în blana-i ascuns.
sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
Cartea "The Notebooks of Malte Laurids Brigge" de Rainer Maria Rilke este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la Vezi poezii despre prietenie, poezii despre moarte, poezii despre inimă, poezii despre degete, poezii despre cunoaștere sau poezii despre armată
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.