Sonetul IV
O, voi cei gingași, uneori intrați
în suflul ce nu cugetă la voi,
pe-obraji să se prefire dar, lăsați;
din nou unit, el tremură apoi.
O, voi cei fericiți, voi, mântuiți,
voi ce păreți al inimii-nceput.
Arc de săgeți, și de săgeți țintiți,
veșnic în plâns sclipiți de-un zâmbet mut.
Nu vă-nspăimânte durerea. Povara
dați-o pământului greu înapoi;
grei sunt și munții, grea e și marea.
Chiar pomii sădiți, de copii, mai apoi,
nu i-ați mai dus; erau grei pentru voi.
Dar adierile... dar depărtarea...
sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Maria Banuș
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.