Mi-a răsărit în suflet dorul...
Mi-a răsărit în suflet dorul
Ca o plăpândă floare-albastră,
Și-ntr-un amurg de seară dulce
A înflorit iubirea noastră, -
Dar tu te-ai îngrijit, iubito,
Mai mult de floare, ca de glastră...
În taina nopților tăcute,
Când clipele se pierd mai greu,
Eu am hrănit cu lacrimi floarea
Ce-ntinerind creștea mereu,
Dar azi chemând uitarea sfântă
Smulg floarea sufletului meu.
poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Andra Iosifan
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.