Ultimul conte de Brederode fuge din captivitate otomană

Îl urmăreau grozav; din depărtare
zvârlindu-i, încruntată, moarte grea,
iar el zbura, aproape de pierzare.
Distanţa de părinţi i se părea

că nu mai e: căci astfel alergând
s-ar mântui chiar fiara.
Dar vuire de râu, lucind şi-aproape.
O zvâcnire îl saltă cu primejdia, făcând

din el iar fiu din ramuri princiare.
Zâmbet de doamne nobile-i luceşte
încă o dată dulce, îi apare,

pe chip sfârşit. El calul îşi sileşte,
mare ca inima-i s-alerge, sare
cu el, şi-n râu ca-n burgul său păşeşte.

sonet de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!