Cina cea de taină
S-au strâns în juru-i tulburi și mirați,
iar el se-nchide ca-nțelepții; iată-l
cum dintr-ai lui se smulge, dintre frați,
și ca un fluviu curge-nstrăinatul.
Îl năpădește vechea-nsingurare,
cea care l-a crescut spre fapte-adânci;
iar va umbla printre măslini,
și-atunci îl vor lăsa cei ce-l iubesc mai tare.
La cea din urmă cină i-a chemat
și (cum alungă-mpușcături un stol
din lan) cuvântu-i de pe pâini a alungat
mâinile lor: spre el, neliniștit
se-ndreaptă-n zbor și mesei dau ocol
și caută scăpare. Însă el
e pretutindeni ca un asfințit.
poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea întâi a cărții întâi, traducere de Maria Banuș
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre pâine
- poezii despre măslini
- poezii despre mâini
- poezii despre iubire
- poezii despre fluvii
- poezii despre creștere
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.