De-o vreme

de-o vreme pe lângă timp trec,
de frică să nu dau de mine.
serii spinării-n roz, mă aplec...
adierii supus fără a mă abţine.

de ani, aproape nicio singurătate
fiinţei mele nu se vrea paralelă;
de la nord la sud, pe neaşteptate,
sunt trecut şi legănat ca o velă.

prin marmură-milă înoată efigii
cu ecouri zvelte de uitată pruncă.
simt cum mi se prind de emoţiile gri
fără motiv, aşteptările de luncă.

cuvântul în margine de carte
e-n primejdia vântului, al răsfoi.
muchiile odăii-n lumini aşezate
reuşind alăturat cais a priponi.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!