Pe aripi de vis

Izvorâtă din adâncuri
abisale
pânza nopţii-ncet de lasă
în încăperea sufletului,
căutând întunericul
ascuns
în beciul amintirilor;
în liniştea mângâietoare
ascultă fermecată
glasul timpului;
se uită-n Cutia Pandorei
deschisă
şi-acoperă flacăra speranţei
stinsă;
închide dulapul gândurilor,
păşind sfioasă pe aleea
uitării;
se aşează la masa
tăcerii,
alături de sufletul obosit
de-atâta zbucium;
apoi,
pe aripi de vis,
îşi dau mâna prieteneşte,
plutind în derivă
în neant
sau paradis.

poezie de Tatian Miuţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!