Ursitoare

Lună... nuferi... lac... şi stele...
Şi-o femeie printre ele
Ce-şi aruncă hainele,
Să-şi afle ursitele.

De o vreme, nu mai ştie
Ce-i real, ce-i poezie...
Dragostea îi dă târcoale
Şi ea se topeşte-n soare.

Plânge, cântă şi dansează,
Nu mai ştie de e trează.
Se trezeşte-n Răsărit
Şi visează la iubit...

Are doruri multe, -o mie...
Şi visează că e... VIE!!!
Îşi doreşte întâlnire
Pe un nufăr de IUBIRE,
În argintul lacului,
La cântul brotacului...

În noaptea de catifea
Cu El se va bucura
De-a dragostei fericire,
Împletită cu uimire
Şi tumultul de simţiri,
Ce nasc jaruri în priviri...

Cu sufletul îl îmbracă
Şi-l iubeşte şi dezmiardă...
Cu săruturi nesfârşite
Şi cu doruri împlinite...
Alintându-l până-n zori,
Învelindu-se cu nori...

Când visa, aşa, pe iarbă,
El soseşte şi o-ntreabă:
"Aici eşti, iubită dragă?!!!
Te caut de-o viaţă-ntreagă!"

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!