M-ai înviat ca să mă stingi
Cu vocea susurând
mi-ai scos din inimă
venin,
m-ai înviat cu tine
când m-ai găsit
pe vânt,
eram frunză uscată,
eram mormânt
sub crin,
m-ai strâns la piept
și mi-ai șoptit
că eu îți sunt descânt.
M-ai înviat cu viață
mi-ai curs ușor
prin vene,
luceafărul iubirii
tu
mi-ai aprins cu tine,
- e prea târziu...
dar tu mi-ai spus că mai e vreme,
că flacăra iubirii,
iubirea
o menține.
M-ai înviat,
mi-ai strâns cenușa-n legământ,
m-ai desenat femeie,
mi-ai spus:
- Să nu mai plângi!
m-ai îmbrăcat în zâmbet,
dar
azi
sunt iar mormânt,
căci tu m-ai înviat
ca iarăși
să mă stingi.
poezie de Silvia Urlih
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Silvia Urlih. [Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre zâmbet
- poezii despre vânt
- poezii despre voce
- poezii despre viață
- poezii despre prezent
- poezii despre plâns
- poezii despre inimă
- poezii despre frunze
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.