Noiembrie
Sub degetele tale răsfirate
spune, ce să fi făcut eu
ce să fi făcut?
Ploua peste ziduri amare
mereu
peste cuvinte împărțite la doi
Cât zbor și câtă plecare eram
Câtă venire înapoi?
Iederă crudă
încolăcită pe garduri de fum
cât eram eu însămi cu mine?
cât eram eu, răsucită, în noi?
Ploua rugător
ploua dinspre mine în drum
peste tăceri stivuite grămezi
la hotare
Ce să fi făcut eu, ce să fi făcut
într-un ochi
tatuat de așteptare
dintr-un capăt într-altul al zilei
durut?
Cum să te fi adus eu
spune, cum să fi putut
îngemănate
mâinile tale arămii
mâinile tale amândouă
curate
să le chem adăpost
peste trupul meu dezgolit
și iubit de tristeți
ca un colind repetat zi de zi
și învățat pe de rost
acoperiș
peste pași adânciți
deznodați si răzleți
în urme pierdute de sfinți
din nebăgare de seamă
... Pașii mei osteniți
căutând în nisip primăveri
care azi nu-mi mai sunt
și nici ieri nu mi-au fost
decât, plătită
o vamă?
poezie de Silvia Van
Adăugat de Eliana Serban
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Silvia Van. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.