Iarnă pe moarte

Scuipând geruri şi blesteme, ca o ftizică pe moarte,
Iarna asta-i de departe cea mai plină de extreme,
Târâind trena murdară în noroiul de pe camp
Clatină din capul tâmp înspre antiprimăvară.

Stau ascunsă în mirarea mugurilor temerari,
Aşteptând, incendiari, să-i cuprindă abundarea,
Când se va-ngâna de viaţă în cuvinte fără şir,
Literele în delir vor şti iar să se sumeaţă.

Din pământ răsar noduţe, o armată fără grai,
Pe care n-o bănuiai împotrivă-ţi să se-asmuţe,
Între azi şi între ieri s-a pus soarele străjer
Îmbrăcat în cavaler, oblojind mai vechi dureri.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!