Ceară și fără logică
Plătesc tribut pașilor care sunt storși
din ace de brad
de către degetele răsucite ale apei
Mângâi tresărind din copertă
capetele păpușilor din cârpe când stelele zburlesc
buclele lor verzi
sub capacul de la lădița cu comori pe care timpul îl presează cu o stâncă
pleoapele păpușilor îmi spun că nepăsarea calcă pe propriile ei urme
dinainte de a trece prin sunetele flautului fermecat
care îmi trezește teama în fiecare dimineață înrourată de sare
fără a-și da seama
dacă răspântia a avut un drum sau mai multe în amprenta ei
dansez în parfum de ambră lăsând corpul meu
să-mi alunece din palmă
în mijlocul picăturii care se prelinge pe geam -
dar o crăpătură vorbăreață îmi schimbă drumul
mii de ochi mă fixează din guri larg deschise
care casc de eleganță
ochii împăienjeniți de gene, de uimire și de vorbe goale
privesc jocul meu cu acele albinelor
din fotografia îngălbenită
de ceară
poezie de Alice Diana Boboc
Adăugat de Eliana Serban
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.