Ceară şi fără logică

Plătesc tribut paşilor care sunt storşi
din ace de brad
de către degetele răsucite ale apei

Mângâi tresărind din copertă
capetele păpuşilor din cârpe când stelele zburlesc
buclele lor verzi
sub capacul de la lădiţa cu comori pe care timpul îl presează cu o stâncă

pleoapele păpuşilor îmi spun că nepăsarea calcă pe propriile ei urme
dinainte de a trece prin sunetele flautului fermecat
care îmi trezeşte teama în fiecare dimineaţă înrourată de sare
fără a-şi da seama
dacă răspântia a avut un drum sau mai multe în amprenta ei

dansez în parfum de ambră lăsând corpul meu
să-mi alunece din palmă
în mijlocul picăturii care se prelinge pe geam -
dar o crăpătură vorbăreaţă îmi schimbă drumul

mii de ochi mă fixează din guri larg deschise
care casc de eleganţă
ochii împăienjeniţi de gene, de uimire şi de vorbe goale
privesc jocul meu cu acele albinelor
din fotografia îngălbenită
de ceară

poezie de Alice Diana Boboc
Adăugat de Eliana Serban
Votează! | Copiază!