Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Glossă orfanilor săraci

Copii desculți, făr' de părinți,
Cu haina petecită-n cot,
Copii flămânzi, nefericiți,
Copii ai nimănui socot,
Un rost aveți pe-acest pământ
Și Domnul Sfânt știe de voi,
Vă leagă-același jurământ:
Furtuni și temeri, vânt și ploi.

Copii desculți, făr' de părinți,
Cu spaima-n suflet și în gând,
Cu dor de frați, voi vă hrăniți,
Nu sunteți singuri pe pământ!
Aripi de îngeri v-au crescut,
Spre Domnul să puteți zbura,
Să fiți întâiul Său cuvânt
Întâiul vers, întâia stea.

Cu haina petecită-n cot,
Cu lacrima rodind sub pleoapă,
Alunecă, trudind, înot,
Etern, pe-a nemuririi apă.
Și ca o arcă peste timp,
Sprânceană visului de mâine,
Se scaldă-n lan de grâu cioplit
Și redevine gust de pâine.

Copii flămânzi, nefericiți,
Dormind sub streașini, ori prin gări,
Atât de aspru chinuiți,
Trecând prin ger și prin ninsori,
Un suflet au și plâng și ei,
O inimă le bate-n piept
Și-s anii triști și-s anii grei,
Șu traiul lor este nedrept.

Copii ai nimănui, socot,
Prin lumea asta trecători,
Cu haina petecită-n cot,
Sortiți a plânge deseori,
Ducându-și traiul – cruce-n vânt,
Bătuți de doruri ș i de ploi,
Trudind prin lege și cuvânt,
Dar însetați, flămânzi și goi.

Un rost aveți pe-acest pământ...
Voi, oameni, nu-i priviți de sus!
Iisus de Iuda-a fost vândut,
Însă iubirea n-a apus...
Răscumpărând prin mila ta,
Oh, om, pedeapsa lui de-a fii,
Răsplată-n ceruri vei avea!
Arginții-ți se vor înmulți!

Și Domnul Sfânt știe de voi...
Prin voi lucrează pentru ei.
Sărac de-ai fii, având nevoi,
Trudești prin anii lungi și grei.
Că nu-n zadar te naști bogat!
Cu-n rost pe-acest pământ trăiești,
Omule, fii și drept și blând!
Învață, simplu să iubești!

Vă leagă-același jurământ...
Iisus păcatul ți l-a luat,
Și s-a născut pe-acest pământ,
Tu, omule, să fii iertat.
Și fapta ta înspre Iisus,
Balanța poate înclina.
Povara ce o ai de dus
E un talant din viața ta.

Furtuni și temeri, vânt și ploi,
În suflete se vor stârni,
Copii orfani, flămânzi și goi,
Cu Domnu-n cer vor poposi.
La crucea Lui și voi veți sta,
În rugi și în mătănii, iar,
Dulce iertare veți afla
Și fi-veți miruiți cu har.

Furtuni și temeri, vânt și ploi...
Vă leagă-acealși jurământ
Și Domnul Sfânt știe de voi.
Un rost aveți pe-acest pământ!
Copii ai nimănui, socot,
Copii flămânzi, nefericiți,
Cu haina petecităn cot,
Copii desculți, făr' de părinți...

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Votează! | Copiază!

Distribuie
calendarNu este introdusă data nașterii pentru Rodica Nicoleta Ion. [Caut pe Google] [Adaug data nașterii]

 

Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.


Comentariu

Numele (obligatoriu)

Adresa de e-mail (nu e publicată, este important să fie scrisă corect)

Dacă ai cont în Forum, este valabil și pentru comentarii sau alte facilități. Autentificare »

Comentariul trebuie să aibă un ton civilizat și să se refere la subiectul citatului, altfel va fi șters. Pentru mai multe informații despre criteriile pe care trebuie să le respecte comentariile, citiți Regulamentul.

Pentru a discuta despre alte lucruri decât cele care respectă tematica acestei pagini, se poate deschide un subiect în Forum.


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Discuții similare în Forum

Mai multe în Forum »

Fani pe Facebook

 
În acest moment mai sunt 194872 de citate care așteaptă un vot. Fii primul care își exprimă părerea!