Vântul din zări
Voi, zări îndepărtate și ascunse
în orizonturi ce n-au fost nicicând
atinse ori uitate printr-un gând,
lăsați-vă de dorul meu pătrunse!
Deschideți o fereastră către Soare
și nu mai tindeți către infinit,
spre stele și spre tot ce v-a mințit
c-aveți în voi iubire ce nu moare!
Eu vă străbat în zboru-mi vijelie
și vă întreb, privindu-vă surprins:
-Aceleași, sunteți? zările ce, mie,
îmi acordau sărutul necuprins?
-Nu ești decât un vânt în acalmie!
Ai fost o adiere ce s-a stins.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.