Infinitul din ore

Mai cad cu infinitu-n ore născut de-acel moment mereu
Şi prăbuşesc în foc trezirea secundelor fierte în greu...
Ai printre patime cernute doar frământări, ce îngheţau,
Şi-n jurul meu însingurate iluzii tulburi se-nălţau.

În primăvara firii tale îmi duci ispite-n umbra mea,
Suave-s clipele femeii când ţipă-n simţ suflarea ta.
E noaptea ondulata mască ce se trezeşte din impas
Şi fulgeră topind sincope trezind trădarea ce-a rămas.

E chipul tău un legământ, beţie adâncă-n somnul viu,
Când luna doarme parfumată pe străzi de mai cu chip pustiu.
Îşi pune cerul patrafirul, adânc urcând treaptă cu treaptă,
În întuneric cugetează, cuvinte-n gânduri ramuri poartă.

În depărtări hipnotizată priveşte-o geană călătoare,
Pe puf de nori cu ochii tăi şi clipe rupte din petale.
Şi ceasul bate-n stele vise, şi-n latergie curge timpul,
Pulsează veghea ce măsoară în ritmul cordului descântul.

Magnetic mă întorc şi fumeg, lumină cazi în pas cu pas,
Natura-mi zboară-n fierte basme, amestecândule în glas,
Şi-n vidul dinapoia mea în bolţi vârtejuri se revarsă
Când răstigniri, banale-n trup, deliră-n starea ta trupească...

Anost arde nemărginirea umbrele reci de stea polară,
Prin noapte,-n subţiate raze, curg frunzele pe ram cu ceară.
În fantomatic cer colindă haiduci pe-oceanul solitar
Şi-n rătacite drumeţii bat orizontu-n vânt hoinar.

Zâmbesc stafiile din munte străpunse-n moabita Rut,
Pe ţărmul zilelor vândute şi-ard veşnicia din sărut.
Răsari fiorii norilor plinbându-ţi umbra plutitoare,
În taină pactul îl semnezi? Doar eşti năluca umblătoare!

poezie de Aurel Petre (5 iunie 2016)
Adăugat de Aurel Petre
Votează! | Copiază!