Alhimie...
Ține-mă-n palmele tale cenușii
Și acoperă-mă cu obraji-ți verzi,
Lasă-mi ființa la pieptu-ți
Ce miroase a făină proapăt măcinată,
Dezvăluie-te și du-mă-ntre coapse
Ce-ți sunt precum cremenea-n sudori de voinți,
În alinturi astrale...
Numai tu...
M-ai face să experimentez
Dincolo de limita cunoașterii,
Dincolo de...
De te-aș putea înțelege,
Mai mult,
Mai bine...
Să scap de prezentul grosier al lumii...
Tu, operă a regenerării... viață peste vieți...
Parfum rupestru al mântuirii cu fruntea-ți de zeiță,
Ansamnblu de mister...
poezie de Vasile Zamolxeanu (25 februarie 2018)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre verde
- poezii despre prezent
- poezii despre mântuire
- poezii despre limite
- poezii despre cunoaștere
- poezii despre cenușă
- poezii despre astre
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.