Poezia în doi

Nu poţi fi singur, neîmplinit
Atâta timp cât eu exist
Infinitatea nu poate fi definită
Nici chiar atinsă uneori
Ea există, în iubirea ce ne leagă de poezia în doi.

Nu te mai teme, căci nu sunt o himeră
Sunt vie şi aşa cum m-ai văzut o doamnă
Ce nu-i convine să aibă lângă ea un neavenit.

Eu fac acele prăjituri-poeme şi le servesc orişicui
Doreşte ca să guste din dragostea nemăsurată
Şi visul nu mai este vis, când se aşterne primul stih.

Nu încerca să te păzeşti
N-ai cum căci sunt furtuna, ce nu se linişteşte oricum
Ci numai cu veninul şarpelui divin.

Eu, roua dimineţii mă transpun în a ta sudoare
Când mâna ta atinge cu litere al meu corp, risipit în mare
Nu sunt o boare, sunt chiar vie, sirena de la capul coralilor din mare.
Şi vin în fiecare clipă cu multe comori
Ascunse în inimile de gheaţă ale semenilor noştri, simpli cetăţeni.

Iubeşte-n continuare nevăzutul, infinitul.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!