Visul cu Dumnezeu
Cum aș putea, femeie, să îlocuiesc dorința cu resemnarea,
când în vis Dumnezeu e beat la masa noastră
și fredonează: "eu sunt nebunul de care trebuie
să vă feriți când lumina lunii vă dezvelește
sufletele murdare", apoi adoarme, iar eu mă trezesc
cu aceeași groază cu care ațipisem?
poezie de Dan Ciupureanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre visare
- poezii despre lumină
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre somn
- poezii despre religie
- poezii despre nebunie
- poezii despre lumina lunii
- poezii despre groază
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.