Profesorul

Profesorul nu dăruieşte din înţelepciune,
Ci din dragostea şi credinţa în frumos,
Aşa ne gândeam, iar el se suise pe o treaptă mai înaltă,
Desfăşurând larg mânecile halatului,
Mâinile sale erau subţiri ca surcelele,
În vorbele noastre gândirea era aproape ucisă,
Uneori ea respira în ritmul tăcerii,
Profesorul se îndreptă spre tablă şi desenă un copac,
Apoi o pasăre, rădăcina care primeşte,
Fructul care se dăruieşte, pasărea care cântă,
Perora profesorul, apoi se opri brusc,
Ieşi pe uşă desfăşurând larg mânecile
Halatului, în care se aflau mîinile sale subţiri
ca nişte crengi. Vocea lui rămasă în clasă,
continua, hiena crudă urmăreşte lupul,
lupul capra, capra salcâmul înflorit,
începu să plouă, noi, copiii priveam pe geam,
eram singurii martori ai simfoniei.
::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::
Am scăpat, gigantul inamic s-a dovedit o insectă
Fără picioare, ochi, braţe, etc., dicis et non es,
Există un netimp al curajului, o eliberare din robia fricii,
Drogul este laşitatea raţionalizată, zi de zi,
Şantaj? Da, şantajul se hrăneşte din teama reiprocă,
Şantajistul se teme mai mult decît victima.
Ai schimbat numele, dar nu şi manşetele.
Nesus, centarul, e ceva de-nvăţat de la el.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Votează! | Copiază!