Rapsodia pițigoiului albastru
Plictisit de-atâta iarnă,
Legănând o rămurea,
Pițigușul se întoarnă
Către ea.
-Am să-ți cânt, de ziua noastră,
Sărbătoare-a ta și-a mea,
Rapsodia cea albastră
... altcumva.
Vei simți cum, printre pene,
Cioculețu-mi șugubăț
Îți va murmura refrene
De răsfăț.
Ai să crezi că-i cald afară
Și că suntem, amândoi,
Într-un rai c-o altă vară
Pentru noi.
Am să-ți cânt, iubito, viața,
Dragostea și, cât trăiesc,
Îți voi spune dimineața:
Te iubesc.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre viață
- poezii despre albastru
- poezii despre răsfăț
- poezii despre religie
- poezii despre rai
- poezii despre iarnă
- poezii despre dimineață
- poezii despre declarații de dragoste
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.