Valentin şi Dragobete

Pe la sfârşitul de iarnă, în luna lui Făurar,
Două sărbători frumoase sunt trecute-n calendar,
Îndrăgite şi iubite de băieţi dar şi de fete,
Zile de îndrăgostiţi: Valentin şi Dragobete.

Cel tânăr nu-i de la noi, e venit din ţări străine
Să-i înveţe pe români cum să iubească mai bine,
Snob, monden şi elegant, pripăşit de câţiva ani,
Ne dă lecţii de iubire imitând pe-americani.

Dezinvolt şi îndrăzneţ se-adresă în ofensivă:
-Eu sunt tânăr şi galant, plin de iniţiativă,
Noi purtăm ţoale de firmă, îmbrăcăminte de vis,
Nu le cumpărăm din ţară, le luăm de la Paris.

N-avem lipsă de lovele, buzunaru-i plin de sfanţi,
Cheltuim cât ne vor muşchii cu fiţe de Dorobanţi,
Nopţi întregi noi ne distrăm şi prin baruri şi prin cluburi,
Cu prietenii din gaşcă, ne cinstim şi ne dăm fumuri.

Îmbrăcaţi moderni cum suntem aducem un nou aflux,
Ne pupăm prin limuzine şi-n maşinile de lux,
Ne îmbrăţişăm în iahturi, pe plaje la tropice,
Ne iubim, ne dăm pupici în locuri exotice.

Dragobete cu mult calm îi răspunde într-o doară:
-Dragostea noastră de-acasă cu nimic nu se compară,
Plină de sinceritate, simplă, pură şi curată,
De-o trăieşti cu-adevărat nu se uită niciodată.

Şi s-o vezi pe Dragobetă ce frumos e îmbrăcată,
Cu catrinţă şi maramă şi cu ie înflorată,
Când mă-nvârt cu ea la horă, fusta i se face roată,
Saltă şi bate opinca, în pământ se face groapă

Pe fâneaţa-nmiresmată, vara, la cosit pe luncă,
Tot la ea mă duce gândul şi mi-tare dor de muncă,
O zăresc din depărtare, vine-n braţe cu ulciorul,
Apa rece-mi stinge setea, ea îmi potoleşte dorul.

Rumenă în obrăjori, strânge fânul în căpiţă,
O ridic de subsuori şi ne dăm câte-o guriţă,
Ciocârlia cântă-n zare pân* ce soarele apune,
Suntem tare fericiţi că trăim în astă lume.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!