Tăcerea noastră mută
Trăiam sensuri comune, atât de comune încât ne desparte oceanul ambițiilor noastre oarbe;
Cu vise colosale, hrănite de sunetul vocii tale muribunde după un sarut orgasmic.
Priveam în golul ochiilor tăi verzi, și tu te pierdeai la văzul sânilor mei goi;
Atât de goi eram, încât nodurile din gât se loveau de vorbe ca de stânci.
Mă dureai crunt când tăceai... de ce tăceai?
Când vorbele dor, tăcerea a ucis ultimul sărut!
poezie de Alexandra Budecan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Alexandra Budecan. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.