E un fel de tristeţe adâncă a faptului că nu mai reuşim să comunicăm în viaţă unii cu alţii, că pe stradă când mergi, dacă nu eşti atent, celălalt din faţă vrea să treacă prin tine. Am senzaţia că reprezentăm cantităţi neglijabile unii faţă de ceilalţi nu numai la nivel fizic, ci şi spiritual. Uneori suntem incapabili să simţim compasiune pentru cel de lângă noi. Bucureştiul este un oraş foarte agitat, ca şi când fiecare ar purta nişte greutăţi pe umeri. Oamenii de la noi nu mai ştiu să zâmbească. E o anume stare în care parcă conflictele izbucnesc foarte repede, iar tendinţa de a da vina pe celălalt e pe buzele tuturor. E o oboseală care pluteşte în aer. Ne vedem mai puţin. Ne vedem mai rar. Şi e păcat, pentru că fiecare zi e lăsată de la Dumnezeu. Totul e lăsat de la Dumnezeu, aşa cum spune Varia, personajul din Livada de vişini.

citat din Ana Ciontea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!