Din necesitate de echilibru

Aruncat de univers pe pământ,
înger şi demon,
niciodată-n stare pură,
între golul în care se pierdeau privirile
şi privirile care se pierdeau în gol,
între sentiment şi raţiune,
între plictiseală şi dorinţă,
între nesaţiul viziunii lăuntrice
şi neajunsurile realităţii,
între,, a face" şi,, a spune",

conştient că orice extremă este insuportabilă
şi profanează ideea de echilibru,
în această echivalenţă de vid,
între golul inimii şi golul lumii,
încercai schimbul între dăruire şi primire
pentru a nu cădea în extreme.

Cu zările pe umăr
şi vântul de căpăstru,
pe creste înspumate de val,
între trecut şi viitor,
viaţa – vajnic acrobat pe firul întins al naturii –
se agaţă de prezent.

Pe cumpăna sorţii,
pe taleru-i subţire,
un grăunte mai mult
şi s-a hotărât mişcarea.

În sunetul imens al tăcerii,
paşi lăsând urme pe nouri –
adânci firide fără fund.

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!