Doar... o salcie și-un tei...
De m-am întrebat vreodată ce-mi doresc cu-adevărat?
Prinsă-n "caruselul" vieții, nici nu cred c-am avut vreme
Și-au trecut, în goană, anii, fără să mă fi-ntrebat,
Unde-i visul cel mai dulce, care-n taină să mă cheme...
Am visat, precum oricine... Și așa, pe la răstimpuri,
Mi-am dorit, (mai blând, mai aprig), multe lucruri și-mpliniri.
Le-am primit? Și da... și nu! Și zburat-au anotimpuri,
Așa cum "îi șade bine"... preavremelnicei trăiri...
Acum, când privesc în urmă cu un ochi puțin mai... critic,
Fac, tardiv, "evaluarea" la ce-am cerut de la soartă,
Constatând cu-amărăciune: ce-mi părea cândva mirific,
Azi îmi pare o reflexie într-un ciob de sticlă spartă...
Pofte nebunești, orgolii și ambiții fără bază,
M-au "curtat" de-a lungul vieții, încercând să-mi intre-n vrere,
Să-mi întunece vederea cu o perdea de emfază,
Ori cu praful de iluzii ce se cheamă, scurt, plăcere...
Câtă pierdere de vreme, atunci când nu știi ce vrei!
Acum știu! Vreau doar căsuța ce-o "zidea" povestea noastră,
Iar în curte-n iarba-naltă, doar o salcie și-un tei
Și susurul blând al apei în râul de sub fereastră...
Să trăim în paradisul simplității de la munte,
Cât se va îndura cerul să ne țină, de-o mai vrea:
Tu... să-mi spui povești frumoase, mângâindu-mă pe frunte,
Eu... să depăn nemurirea, prinsă-n ochii-ți de cafea...
Fremete prin cetini vântul, cadă stelele pe noi,
Basme vechi la gura sobei să ne șoptească nămeții,
Flori de luncă-n crucea verii să ne-ntâmpine vioi,
Cu aroma purității stinsă-n roua dimineții...
Vă arunc în neființa neaducerii aminte
Vise vechi, sărmane vise, ce-ați trecut prin anii mei
Și-mi trăiesc visul de aur, doar... în câteva cuvinte:
Să-mi dai Doamne-n curtea vieții, doar... o salcie și-un tei!...
poezie de Mariana Cruceru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.