Înrădăcinare
Deschideam poarta
spre curtea viselor
inima-mi devenea călăuză
valsam printre ghioceii speranței
aleea ma purta invariabil
către masa cu zile albastre
scaunul se înrădăcina
căutându-mi origini pierdute
orizonturi nenăscute
lângă umărul stâng
un buxus înțepenea tăcut
verde opreliște în șuierul rece
străjer la scara vieții.
Urcam
coboram indecis
căutam
găseam
cântam
valsam...
Venise ziua
scaunul s-a metamorfozat într-o bancă
rădăcinile îmbrățișau pământul
împlineam...
poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Dan Mitrache. [Vezi și următoarele:
- poezii despre zile
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre verde
- poezii despre tăcere
- poezii despre timp
- poezii despre ghiocei
- poezii despre albastru
- poezii despre Pământ
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.