Immortal
Eu cred că sunt nemuritor,
căci prea simt, de o vreme,
un bâzâit sâcâitor
ce-mi face mari probleme.
Când vreau să fur un mic sărut
așa, ca uvertură,
se-ntâmplă lucrul neplăcut:
o curentez pe gură.
Când vreau, de mână, să mă plimb,
în serile cu lună,
în jurul capului am nimb,
când fulgeră sau tună.
Nu pot nici vorbe să mai scot
că-mi iese vreo scânteie,
și se repetă. Nu mai pot
să fiu cu o femeie.
Nu știu ce-o fi, dar am vorbit
cu soața și - minune! -
a cunoscut că-i bâzâit
la cap... de gărgăune.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vorbire
- poezii despre timp
- poezii despre sărut
- poezii despre soție
- poezii despre seară
- poezii despre plimbare
- poezii despre gură
- poezii despre femei
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultimele zile au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.