Zăpezi vor spinteca uitarea
Dezleagă-mă de jurăminte
Eterice și plânse-n poală,
De lacrime-nvelind cuminte
Tăcerea ochilor de smoală.
Putere dă-mi, c-o răsucire
A coapselor ce încă ard,
Atinse... fără-mpotrivire
De un sărut, mereu, bastard.
Nebun, te voi urma oriunde,
Printre atomi și maci, firește,
În universul tău se-ascunde
Speranța, ce mă-ntinerește.
Răscolitor, timid, retoric,
Din gustul sânilor de piatră,
Storc sentimentul euforic
Al câinilor... care mă latră.
De ce? aceasta-i întrebarea,
A fi sau a nu fi? năuce...
Zăpezi vor spinteca uitarea
Și veșniciile... caduce.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre câini
- poezii despre zăpadă
- poezii despre uitare
- poezii despre tăcere
- poezii despre sărut
- poezii despre sâni
- poezii despre promisiuni
- poezii despre ochi
- poezii despre nebunie
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.