Sensul...

Mă scald într-un amurg indezirabil
Şi mă sufoc în cadrul lui funebru
Că-apune tot ce-i veritabil,
Lovind brutal un scop scontat celebru...
Şi-un trăsnet din senin, inexplicabil,
Transformă spectrul în alb-negru
Prin Golu-i inerent, finind finitu-irevocabil...

În zadar atâta jale după cei iubiţi ce mor,
În zadar durerea care
Fă din golul fiinţei tale plinul nefiinţei lor
Şi deschide-o groapă mare
Pentru restul zilelor...
În zadar... dar cum poţi oare
Să-ţi întinzi cu bucurie... paşii iar, nepăsător...?!

Cu braţele durerii cuprind iar Universul
Şi bocetul tăcerii din suflet se dezgroapă
Să-şi scrie-n lume versul,
Convins de Scopul vieţii, la închiderea de pleoapă...
Căci care-i oare sensul
Când faima şi puterea cu trupul se îngroapă...
Şi care-i interesul...?!

Plutesc ades' pe ape învolburate
Al căror adâncimi nu le înţeleg
Privesc spre nişte zări nemăsurate
Printr-un mister sublim ce nu-l dezleg
Iar Suveran E peste toate,
"Divinul Miel" pe care Îl aleg...
Căci El m-a ales întâi, scăpându-mă de moarte!

poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Reflexii (23 ianuarie 2018)
Adăugat de Sara
Votează! | Copiază!