Ultima șansă
Dispar pădurile, fără cuvinte,
Golașe dealuri fumegă-n amurg
Și-n valea neștiutelor morminte
Izvoarele împătimite, curg.
De sub poveri destinele oftează,
E nebunie mare și desfrâu,
Iar vulturi-s vânați și sângerează
Talpa desculț-a lanului de grâu.
Au strâns averi ereticii și hoții,
Justițiabilii cu caracter funest
Ne-au jefuit mai rău ca mafioții
Purtându-și roba ultimului gest.
Mai fluieră un tren, a provocare,
Încă o gară... se va-nchide joi,
Nimic nu scapă de privatizare,
Nici lacrima copiilor din noi.
E-o culme a prostiei și-a trădării
Cozile de topor... ne tâlhăresc,
De nu se pune frâu destrăbălării
Ultima șansă-i să mă haiducesc.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre văi
- poezii despre vânătoare
- poezii despre trădare
- poezii despre trenuri
- poezii despre păduri
- poezii despre prostie
- poezii despre privatizare
- poezii despre nebunie
- poezii despre mafie
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.