Judecata de apoi
la judecata Ta
n-am să mă apăr, Doamne,
nici iertare-n genunchi n-am să-ți cer
n-o s-aduc avocați
voi mărturisi
nesfârștele încercări ale traiului meu
efemer
mari uimiri
și emoții adânci
și iubiri
îndoieli și trădări
răzvrătiri...
sufletul meu va fi cum a fost
la vedere
n-am ținut vreodată vreun post
am păcătuit însetat de a ști, de plăcere
am râvnit
la minunile mâinilor Tale
am furat din grădini flori și piersici și mere
am dorit fruct oprit
am sărutat sâni catifelați de domnițe și doamne
am iubit până când am făcut riduri adânci
și tâmple cărunte
din prea multă dragoste, Doamne,
am călcat rezervații oprite din vârfuri de munte
am coborât în peșteri adânci întunecate
am cercetat în profunzime atomul
am explorat Universul
căutând să-nțeleg ce e Omul
am așezat cuvintele încercând
să împac adevărul cu versul...
sunt pornirile-acestea greșite?
oare astea-s păcate?
dar cine dacă nu Tu mi-a sădit în suflet
o neostoită curiozitate
și pentru cine ai făcut lumina din jurul meu
dacă nu pentru mine, Doamne?
n-am avocați sunt la bară doar eu
hotărăște pedeapsa găsită cu cale
să mi-o dai pentru că am râvnit
la minunile mâinor Tale...
poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.