Veniţi la hora mare!

Veniţi la hora mare ca să ne prindem toţi,
Sărbătorind Unirea, chiar azi, în ţara toată,
Moldova dându-şi mâna, acum, ca şi-altădată,
Cu Ţara Românească, cu buni, părinţi, nepoţi.

În anu-o mie-opt sute şi-n plus cincizeci şi nouă,
Un vis străvechi de veacuri atunci s-a-nfăptuit,
Când după multe piedici, pe dat' s-au înfrăţit
Surorile - provincii române amândouă.

A strălucit şi cerul, şi soarele-n tărie,
Pe două zeci şi patru, în luna lui gerar,
S-a înmuiat şi gerul, iar vântul cel hoinar,
Vrăjit, a stat s-asculte, în dulce reverie,

Când s-a încins o horă în Ţara Românească
Şi când Moldova toată cu drag s-a prins în ea,
Cu toţi cei cu simţire română alăturea;
O horă a frăţiei pe glia strămoşească.

S-a prins şi Cuza-n horă, alături cu poporul,
Kogălniceanu şi-alţii, şi fraţii paşoptişti,
Cu-entuziasm în suflet, cu toţi, pălmaşi, artişti,
Boierul şi clăcaşul, în rând cu negustorul.

Vlădică şi opincă, oricare bun creştin,
Cu lacrime pe pleoape, strigat-au bucuria,
Ardealul, Bucovina cântând cu România,
Din graniţe habsburge, de sub călcâi străin.

Un singur trup şi-un suflet, o singură simţire
Au dobândit Moldova şi Ţara Românească,
Aşa fiind şi datul, şi ordinea firească,
De la Mihai Viteazu, de la-a lui întregire.

Azi însă-amare lacrimi brăzdează-obrazul ţării,
Că trupu-i de o vreme ce pare-o veşnicie,
Ciunţit de cnut sovietic, aşa a fost să fie
Şi rana sângerândă noi n-o vom da uitării.

Dar înălţăm o rugă: când vremea o să vie
Şi-Atotstăpânitorul când s-o-ndura de noi,
De ăst popor al nostru, trudit, plin de nevoi,
Atuncea România cea Mare să învie!

poezie de Cătălina Orşivschi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!