Sifidez înălţimea

Sfidez înălţimea,
de-un zid coşcovit agăţat,
lumea, sub mine,
în spate
îşi cară iar ziua.
Claxoane, mişcare,
vacarm şi lătrat.

Ce linişte este aici!

Atât de aproape e cerul,
(şi norii aceia pufoşi),
cu unghia-i zgârii seninul,
plămânii respiră nervoşi.

De zid m-am lipit şi mi-e bine,
îi simt umezeala în pori,
mi-e rece de mine,
mi-e bine de nori.
Sfidez înălţimea,
tu, lume, mă dori.

Coboară!
mă strigă iar lumea
cu glas de claxon citadin,
coboară să-ţi duci veşnicia
prin cărciumi sordide,
desfrâu şi suspin...

Coboară!
mă strigă iar lumea
şi glasul răsună străin.
Mi-e bine de cer,
sfidez înălţimea,
mai stau!

încă puţin...

poezie de Adina Velcea (20 decembrie 2017)
Adăugat de Adina V
Votează! | Copiază!