Crăciunul fiului risipitor
Aș porni să colind, peste dealuri, hai-hui,
Aș deschide cu grijă și poarta și tinda,
Dar în satul natal tata nu-i, mama nu-i,
N-are cine, la geam, să-mi asculte colinda.
Tata nu-i să-mi mai pună o dată-n pahar,
Mama nu-i să mă-mbie, din nou, cu sarmale,
Este gol, prăbușit și bătrânul hambar,
Iar ograda pustie m-ar umple de jale.
Nu sunt vaci, nu sunt oi, nu sunt porci, nici găini,
În cuptor n-are cine o pâine să facă,
Gardu-i rupt, podu-i rupt și vecinii străini,
Chiar fântâna din curte, de-o vreme, e seacă.
Nici în pod, peste grinzi, nu atârnă cârnați,
Către pivniță scara cea veche-i oloagă,
Nu-s în vasele-adânci castraveții murați,
Din butoaiele vechi a rămas doar o doagă.
Nici zăpadă nu-i azi prin grădini și pe drum,
Nu-s copiii cu sănii pe deal să exulte,
Aș porni cu colindul spre casă, acum,
Dar acum e târziu, n-are cine s-asculte...
poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre Crăciun
- poezii despre zăpadă
- poezii despre vecini
- poezii despre vaci
- poezii despre tată
- poezii despre săniuș
- poezii despre sat
- poezii despre pâine
- poezii despre prezent
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.