România, te iubesc!

Peste-nghesuitele dealuri,
Prin văile lui badea Ion
De-a lungul Dunării cea mândră
De-a latul moşilor Carpaţi
Privirea mi se-aşterne.
Şi caut a lumii ură-n ochi s-o văd
A megalopolisurilor vuiet să-l aud
Dar în zadar mi-e căutarea...

Deasupra-i cerul stă albastru-mov
De parcă ne-am găsi prin boreale
Şi dedesubtu-i oase de daci pământul îl încarcă.
Nimic nu-i veşnic, Luceafărule tânăr
Şi niciun car cu boi nu trece-acum pe drum.
La Târgu-Jiu o umbră de-un infinit precar
Aşterne iarba verde sub stâlpul de metal.
Enescu din tablouri îmi cântă rapsodii
Când în tăcere Blaga compune poezii.

Ce-i mai frumos ca iarna la foc să ne-aşezăm,
Să spună baba noastră poveşti şi povestiri
În vechea sobă un cozonac să crească,
În oala mare sarmalele să fiarbă?
Şi-o mămăligă aurie, aburind... ah, plăcere...

Toate acestea-s multe, puţine sunt de fapt.
Un petic de lumină în ochii celor dragi
E mult iubita ţară ce veşnic ne-a purtat
În pântecele-i calde...
O, mamă, dragă mamă...
Nici de ţi-e bine tare, nici de ţi-e rău şi jale
Nu te-oi lăsa, iubito, nu te-oi mai da la alţii!
Tu esti un veşnic pământ ceresc,
România,
Te iubesc!

poezie de Kevin Iovănescu (12 decembrie 2017)
Adăugat de Kevin Iovănescu
Votează! | Copiază!