În aer plutea molatic, aroma intensă a ceaiului fierbinte. Aburii se înălţau tainic, pe culmi neatinse de gânduri, într-o înlănţuire a siluetelor slab conturate. Chipul palid îi era luminat de un zâmbet tomnatic şi-n tăcerea obscură a zorilor, şoaptele se topeau înfiorându-mi simţurile amorţite. Simţeam nevoia aceea acută, statornică de a muşca din ispită, încet şi cu poftă ca şi cum lentoarea aceasta nefirească m-ar fi aruncat într-un amalgam de plăceri fără margini. Era tot ce nu avusesem vreodată. Un fel de vis reţinut în frâul gândurilor obositor de comune, atins cu sfială de sărutul umed al dorinţelor. Mi-aş fi agăţat oglinzi în suflet, fără regrete, doar ca să-şi poată privi imaginea clară, reflexia vie a sentimentelor mute, pentru care, de prea multă vreme cuvintele erau de prisos.

Andreea Palasescu (3 decembrie 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Votează! | Copiază!