Binecuvântaţi... ca soţ şi soţie

Privind-o, simţi o căldură binefăcătoare,
Iar inima-i pompa dragoste şi candoare,
Era îndrăgostit...
Din cap până-n picioare.

Nu se putea înşela, nu!
Ea era aleasa lui,
Fiecare celulă îl împingea s-o cunoască,
S-o întrebe, să-i vorbească.

Faţa lui vorbea de la sine
Iar ea... ea îi citise gândul,
Îi simţise flacăra ochilor scânteind,
Îi simţise inima ce clocotea... a iubire.

Să fie el alesul?
Îşi întrebă inima
Dar ea, inima, fusese mai iute
Nu mai sta la locul ei... ca 'nainte.

Dorea să-i audă glasul,
Voia să-i simtă îmbrăţişarea fierbinte,
Dorea să-şi cunoască jumătatea
Nu mai putea să aştepte... cuminte.

Întâi, li s-au îmbrăţişat privirile,
Apoi, două inimi s-au făcut una
Iar gândurile au luat-o la fugă
Şi s-au contopit într-un cuget.

Iar azi, amândoi, răspund: Da!
În faţa Tatălui Sfânt,
Căci El, Dumnezeu,
Le cunoaşte inima cel mai bine.

El îi uneşte pe vecie,
Le dă hrană, armonie-n cămin,
El i-a ales să fie 'mpreună,
El este cel ce uneşte destine.

Amândoi au dorinţe,
Împreună îşi fac planuri, speranţe, chiar vise,
Dar azi, primesc un dar preţios:
Sunt binecuvântaţi... ca soţ şi soţie.

poezie de Gigi Stanciu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Votează! | Copiază!