Casa de la răsărit
am să-ți dau din mine câte o zi
doar una
suficient cât
să-ți clădești o casă
cu ferestrele înspre răsărit
de unde
seară de seară o
să mă vezi trecând
să nu mă strigi
lasă noaptea să respire din mine
ca-n tăcerea ei să-mi pot
înveli chipul
pentru o altă zi
schijele de lună îmi intră în ochi
și frigul din oase
îmi subțiază tăcerea
mă retrag în deșertul din mine
și aștept
primul său semn
poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului
Adăugat de Teodor Dume
Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre tăcere, poezii despre timp, poezii despre seară, poezii despre noapte sau poezii despre deșert
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.