Feerie portocalie
Stateau
intinsi unul in altul pe tarmul
aflat foarte aproape de capatul lumii:
el, cu mana facuta palnie, turna vise de sticla
in paharele genelor ei catarate pe cer;
ea, cu parul ud, incalcit langa linia orizontului
tinea intre coapse o portocala.
Acolo
ea putea sa ii coaca fiinta
pe pietrele incinse de soarele cel nou
(mancase tot jeraticul din causul cuvintelor).
Numai acolo
el putea sa ii brazdeze pantecul
pe toate liniile longitudinii si latitudinii
planetei lor chinuita inca de facere.
Numai si numai acolo
el se mula reptil pe mangaierile ei
pastrate atent langa al optulea minut
de fericire.
Pareau
un fel de inceput rotund
care iradia linistea fara furtuna,
o microscopica desfasurare
de ganduri, dorinte si cochilii
intrepatrunse, intrezarite prin ocheanul
cu care el ii privea sanii.
Erau doar
o cadere a luminii
impiedicata in coji,
rostogolindu-se de la unul la altul
pana cand unul devenea
altul.
poezie de Adriana Bochis
Adăugat de Adelydda
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre visare
- poezii despre timp
- poezii despre portocale
- poezii despre planete
- poezii despre minute
- poezii despre lumină
- poezii despre fericire
- poezii despre cuvinte
- poezii despre Soare
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.