Adierea nucului

Printre frunzele unui falnic nuc
un suav oftat alungă vântul
şi simt mireasma unei melodii
care aşterne peste flori cuvântul.

Ascultăm toaca de vecernie,
curcubeele parcă-s icoane,
iar pe ramurile de liliac
o lumânare pe o floare doarme.

Prin cântecul de frunză trec acum,
pe cărări ce par o sărbătoare
şi nu pot nucul meu să-l schimb
nicicând pe o salcie plângătoare.

Să aşternem adierea ta pe versul
logodit cu lacrima plecată-n lume,
cu o poveste tristă fără ramă
ascunsă într-un castru fără nume.

Când voi pleca în munţii mei sihastru,
vei rămâne în urma mea un împărat,
umbrind toţi norii pe cerul meu albastru
şi drumul lumii mereu îngândurat.

poezie de Constantin Rusu
Adăugat de Adelydda
Votează! | Copiază!